Eu, spre deosebire de alți oameni care își scriu autobiografia, nu pot începe cu m-am născut într-o familie nu știu de care, în nu știu ce circumstanțe. La mine povestea e puțin diferită, în ideea că habar nu am cum m-am născut. Toată viața am crezut cu tărie că părinții mei sunt într-adevăr părinții mei, deși niciodată nu am văzut să avem ceva în comun, dar acum am niște dubii destul de mari. Începând cu faptul că nu există decât vreo 4 fotografii cu mine de când eram mai mică (și nu bebe, ci doar mică), iar cu sora mea vreo 300. Ah, plus cele mai actuale cu ea, mereu prezente pe frigider, pe ușa de la intrare, pe rafturile bibliotecii, pe dulapul cu lenjeriile de pat, pe birou și printre hainele părinților.
Dar, am descoperit recent că atunci când eram mici, mama ne înmâna mie și surorii mele albume foto cu noi să le colorăm, ca să ne oprim din plâns. O fi ăsta un motiv să scape de toate pozele cu mine, dar nici nu am de unde să știu că erau poze cu mine, sau doar cu sora mea, având în vedere că eu nu îmi amintesc nimic. E cu 6 ani mai mare decât mine, așa că nimeni nu poate invoca scuza existenței aparaturii de fotografiat. În plus, există câteva variante legate de nașterea mea.
1. Sunt un miracol! Mama nu putea să mai aibă copii după o sarcină extrauterină, așa că doctorii i-au făcut operație de legare de trompe. Și eu am ieșit oricum. Bunica mea maternala pare să nu știe nimic din toate astea, dar în fine.
2. Sora mea zice că ne-am nascut amândouă pe cale naturală, în schimb eu îmi amintesc că auzisem ceva de o cezariană mai de mult.
3. Mama a avut nevoie de o injecție ca să ma nasc, din cauză că, ei bine, nu voiam. Nici nu e de mirare. Dar nici teoria asta nu mi-a confirmat-o nimeni de când am auzit-o prima data.
4. Tata își dorea un băiat, dar am ieșit fată. Apoi bineînțeles am auzit că de fapt asta nu e adevărat, și că ei au fost tot timpul indiferenți la capitolul gen.
Țin să menționez că toate aceste variante sunt venite din gura lui mama, tata sau a surorii mele, deci în teorie ar trebui să aibă o doză de credibilitate. Ei bine, nu pot fi toate adevărate. Ce este și mai ciudat însă e că părinții mei nu vor să vorbească nimic despre nașterea și copilăria mea. De parcă nu aș avea dreptul suprem la toată cunoștința despre viața mea, de la punctul 0 până acum.
Sinceră să fiu, nu m-aș supăra dacă aș afla că sunt adoptată or something. De fapt, cred că m-aș simți ușurată. Nu aș porni la drum prin țări străine în căutarea părinților mei adevărați și a sensului vieții. Pur și simplu mi-aș dori să știu cum m-am născut, de ce există atâtea variante diferite la o singură poveste, și de ce, Doamne iartă-mă, insista mama asupra faptului că nu o iubește mai mult pe sora mea dacă are 4 poze cu mine și 300 cu ea? Pe scurt, vreau să știu adevărul. Oricare ar fi el.”
Suntem de acord că acest articol a fost menit să îi convingă pe cei implicați și informați să îmi dea și mie un update legat de trecutul meu. Poate dacă fac publică criza mea existențială, adevărul va ieși la suprafața, eventually. Asta dacă nu se decid oamenii respectivi ca, în ciudă, să nu îmi spună oricum absolut nimic.
Abia astept continuarea, pare a fi munca de detectiv aici!
LikeLike
Exact ce imi place mie 😅
LikeLiked by 1 person
Interesant🤔
LikeLike
da, pe mine ma cam enerveaza treaba asta cu ascunderea adevarului, fie el cat de dureros. nu e ok! toata cartile trebuie sa fie pe fata!
LikeLike
Mai ales cand ajungi la o varsta la care se presupune ca ar trebui sa stii cine esti, de unde vi etc 😏
LikeLike
Asta pare ciudat…trebuie sa fie ceva la mijloc.
LikeLike
Asa ma gandesc si eu. Sper sa aflu curand, o sa dau un update la articol despre tot ceea ce voi mai afla
LikeLike
Eu zic sa ai grija ce iti doresti, iar unele lucruri e mai bine sa nu le descoperi. Cred ca poate fi frustrant sa ai intrebari si dubii si nimeni sa nu iti ofere raspunsul dorit. Insa te sfatuiesc sa te concentrezi pe ceea ce ai!
LikeLike
Inteleg ce spui, dar eu urmez un concept conform caruia daca vrei sa fii ok tu înăuntrul tau trebuie sa fii in termeni buni cu toata lumea. Ca sa pot face asta am nevoie de niste răspunsuri 🙂
LikeLike
Hmmm. Aș avea atâtea de spus, dar nu cred ca este tocmai indicat sa scriu vreun roan aici.
Anyway, cred că ar trebui să-ți construiești viitorul fără a judeca sau cerceta (scormoni) în trecut. Nimic din ce spui nu este relevant, ti-o spun din proprie experiență, dar nici de neglijat. La un moment dat, adevărul, dacă este altul decât cel care ți s-s spus, va ieși la iveală. Lasă lucrurile așa cum sunt, prețuiește ceea ce ai, o familie, niște părinți, o soră, și bucură-te de ei. Ești iubită, respectată? Este foarte important. În rest, poate fi tradus drept gelozie greu de vindecat.
Viață minunată draga mea!
LikeLike
În momentul de față nu am nimic din ce ai spus mai sus (familie, parinti, sora), nu stiu de unde reiese ca ei ar exista inca in viata mea, asa ca nu vad ce mai am de pierdut 🙃 Pana la urma am tot dreptul sa stiu cum am venit in lumea asta. Mersi de comentariu
LikeLike
Chiar mi-a placut acest gen de articol. 😀
LikeLike
Ma bucur! Imi place sa scriu lucuri mai “diferite”, sa iesim putin din tipare 🙂
LikeLike
Foarte frumos scris ! Insa uneori…ce nu stim,nu ne doare…
LikeLike
Uneori doare mai tare daca nu sti 😅
LikeLike
Sincera sa fiu nu am intrebat-o extrem de multe lucruri pe mama despre aparitia mea pe lume, dar am cateva informatii minime care consider ca imi sunt suficiente 😉
LikeLiked by 1 person
Adevarul este intotdeauna de dorit. Eu zic ca o discutie deschisa e cea mai potrivita.
LikeLike
cred ca fiecare are dreptul sa stie despre inaintasii lui, parinti, bunici, etc… asa ca spor la cautat!
LikeLike
Nu as putea spune ca iti inteleg criza existentala, insa, iti dau un sfat din propria experienta: incerca sa te bucuri de ceea ce ai! Si eu am avut crizele mele existentiale, dar de fiecare data am incercat sa ma lupt cu demonii mei si sa tai din radacina raul, rau pe care tot eu il concepeam cu intrebari si despicat firul in 15.
LikeLiked by 1 person
Atata ca eu nu am de unde sa stiu care e radacina 😅🤦♀️
LikeLike